Balkania contemporană  este un concept, o  structură şi un cenaclu cultural.

Nu este deci o organizaţie etnică. Este o societate culturală transnaţională. Pornită dintr-o iniţiativă românească, lucru pe care vrem să-l subliniem cu fiecare prilej. Prin limba română, în care se vorbeşte în principal la întâlniri, chiar dacă apelăm şi la traducători. Şi prin prezenţa la fiecare întâlnire a unor invitaţi din România.

Cum a luat fiinţă?

Din nevoia personajelor din cartea "Balkania – veşnica noastră întoarcere” de a se cunoaşte între ele şi de a se mai întâlni din când în când. Aceste personaje sunt româno-eleni sau eleno-români, de la caz la caz. Oameni stabiliţi de mai mulţi ani în Grecia, cu familii mixte sau cu studii efectuate în România. Un grup-ţintă sui-generis, specific Greciei, ale cărui nevoi de manifestare nu erau acoperite de nici o formaţiune organizatorică. Am simţit nevoia lor de comunitate şi convivialitate şi am clădit pe ea. Ni s-au alăturat imediat şi studenţii români care învaţă în Grecia. Au venit lângă noi  şi studenţi greci, cu prieteni români, şi studenţi bulgari si ucrainieni. Şi artişti de la societatea culturală Orfeu, a Republicii Moldova. Acum publicul nostru se constituie din trei generaţii. Şi nu numai publicul, dar şi realizatorii de program, scriitorii, artiştii, dansatorii, traducătorii, muzicienii,  ceea ce este o mare bucurie.

Ce-şi propune Balkania contemporană?

Un drum de la margini spre centru. Ne adresăm în principal celor care ocupă un loc în societatea şi cultura greacă, sunt adaptaţi la ţara gazdă, conlucrează cu colegii lor băştinaşi în diverse domenii de activitate. Prezentăm un anumit segment al emigraţiei, integrat, creator şi reprezentativ pentru nucleul cultural în care s-a format. Este, dacă doriţi, un elogiu adus învăţământului şi unui mediu cultural care ne-a făcut competitivi în timp şi peste hotare. Faptul că din ce în ce mai mulţi participanţi la întâlnirile noastre sunt oameni de cultură greci (la fiecare cenaclu au fost de faţă scriitori, editori, profesori universitari de la universitatea Kapodistria şi de la Institutul de studii politice şi sociale Pantio, istorici de la Centrul National de Cercetare, medici, ingineri, profesori, arhitecţi, juristi), dovedeşte că „centrul” despre care vorbeam mai sus se lasă cucerit. Nu credem în ideea de a ne întâlni în emigraţie numai noi românii între noi şi de a ne lăuda unii pe alţii. Cei în ţara cărora trăim trebuie să aibă şi ei ocazia de-a ne lăuda. Să le dăm prilejul.

Cum ne manifestăm.

  Prin „Balkania – veşnica noastră întoarcere” am descoperit în grupul pe care îl cercetam un mare potenţial intelectual creator. Cenaclul ni s-a părut forma ideală în care s-ar fi putut el manifesta. Suntem aşadar deschişi tuturor propunerilor. Cei care au ceva de spus sau de arătat sunt bineveniţi. Şi, după cum o dovedeşte realitatea, am ajuns la a 9-a ediţie, deci cerere există. Desigur, cenaclul are şi capcanele lui. Într-un cenaclu oamenii trebuie să se prezinte singuri, nu să aştepte de la comperaj o tămâiere îndelungată, de tipul: „acum va vorbi marele...şi ilustrul...şi deschizătorul de drumuri”...În cenaclu trebuie să ştii să oferi esenţa în câteva minute, cu respect pentru colegul care-ţi urmează şi cu conştiinţa timpului limitat care-ţi poate fi pus la dispoziţie.

Ce greutăţi avem.